11

20131207_155818Implicându-te în activitățile CEM vei câștiga foarte multe, important este ca va fi o experiență frumoasă alături de oameni prietenoși și pasionați de ceea ce fac. Vei cunoaște zona Fundata – Moieciu, vei interacționa cu locuitorii, vei putea învăța mai multe lucruri despre mediul înconjurător, munte, activități sportive, tradiții și obiceiuri din zona satelor de munte. Te vei putea documenta la biblioteca CEM, vei putea participa la întâlnirile organizate de CEM, vei putea participa la diferite cursuri de dezvoltare/ formare, poți beneficia de toată documentația existentă în vederea întocmirii lucrărilor de masterat, doctorat, alte lucrări științifice.

În funcție de proiectele pe care le vom derula, vom putea deconta transportul în limita unor sume pe care le vom anunța, veți putea participa la diferite excursii și evenimente, veți putea veni în Moieciu de Sus la „cabana” Centrului de Ecologie Montană.

De asemenea, poți învăța mai multe despre derularea și managementul proiectelor, vei susține și te vei implica activ în diferite activități, vei ajuta comunitatea și vei putea intra în contact cu localnicii, meșterii și experții cu care colaborează Centrul de Ecologie Montană. Poți alege să te implici în diferite proiecte, în funcție de timpul tău pe care îl poți aloca diferitelor activități.

Te așteptăm alături de noi să descoperi cadrul natural și tradițional de la poalele munților Bucegi și Piatra Craiului, dar și să descoperi ceea ce îți place să faci.