Am avut placerea sa fiu invitat in cadrul Bienalei de Arhitectura, organizata de OAR Brasov si alte organizatii teritoriale OAR, care s-a desfasurat saptamana trecuta la Brasov, sa vorbesc in cadrul unui panel de discutii despre ‘Rolul planurilor de urbanism în protejarea cadrului natural’. Multumesc Cristian Oprea !!!
Dezbaterile, dialogurile, inputurile invitatilor si intrebarile din public au fost extrem de interesante si au aratat necesitatea promovarii conceptului de dezvoltare durabila in randul breslei arhitectilor. Fie ca este vorba de arhitecti clasici, urbanisti sau amenajisti de teritoriu, arhitecti in administratia publica sau care ofera servicii de arhitectura sau in ingineria constructiilor, este spatiu de promovare a acestui concept al Natiunilor Unite, finalizat si stabilit in 2015 la Paris.
Sa ne transformam societatea din una focusata pe arderea fosila si o crestere economica derivata din exploatarea nemarginita a resurselor naturale in una care nu consuma CO2 si nu mai necesita extractia de noi minereuri pt a asigura o crestere economica decuplata de poluarea mediului si de distrugerea naturii, este un challenge monumental pt urmatorii 20 de ani.
Daca dorim sa traim intr-o lume in care definitiile noastre legate de libertate, democratie si egalitate de sanse, sa-si aibe rostul trebuie sa o mentinem intr-un cadru moderat de influentare climatica. Este cert ca trebuie sa schimbam directia si arhitectilor le revine poate cea mai insemnata repsonsabilitate la aceasta transformare. Nu stiu daca multi arhitecti au inceput sa inteleaga sau cati au inceput sa transpuna in activitate concreta transformarea catre o dezvoltare durabila, dar stiu ca intregul sistem al OAR poate da tonul. Are legislatia la baza, are increderea acordata de societate pentur a se autoreglementa si pentru a gasi cele mai rapide solutii pentur aceasta tranzitie. Serviciile de arhitectura trebuie insa sa includa in regulamentele de executie pe langa interesul direct al achizitorului de servicii si interesul public. Codul deontologic al arhitectilor stipuleaza asata in mod explicit, dar nu defineste exact ce este ‘interesul public’.
Corelarea definitiei ‘interesului public’ in cadrul codului de conduita al arhitectilor cu terminologia dezvoltarii durabile (a celor 17 obiective principale, 168 subobiective si celor peset 240 de indicatori) poate fi o solutie utila pentru noi toti.
Arhitectii trebuie sa hotarasca nu numai sa spuna ce poate fi construit, ci mai ales sa poata sa spuna fara vreo repercursiune financiara sau profesionala ce NU se poate construi. Sa-I ajutam.
Sa nu uitam ca in acest moment orice edificiu legal poarta amprenta unui arhitect cu drept de semnatura, de aceea este imperativ necesar ca acestia sa aplice obiectivele dezvoltarii durabile in toata activitatea lor. Autoreglementarea OAR le permite sa faca acest lucur fara sa existe o legislatie distincat separata si explicita in acest sens.
Deasemenea ar trebui, cel putin din punct de vedere etic, limitata implicarea arhitectilor in procesul de extindere a intravilanului localitatilor. Doar asa se poate limita critica adusa sistemului creat de arhitecti prin care ei isi creeaza singuri spatiul si suprafetele de dezvoltare pentru propriile servicii. Actualul proces de dezbatere al unui PUG este lacunar in cea ce inseamna dezbaterea publica sau parcurgerea procesului democratic de luare a deciziilor asupra saptiului public.
Orasele noastre trebuie sa devina din nou ale oamenilor si nu spatiul de distractie al firmelor de constructie si a asa numitilor dezvoltatori care reusesc sa transforme din fiecare teren agricol sau petec de arboret o aglomerare de cavitati din ciment.
Dezbaterea continua.
