Zona agro-pastorală Fundata–Moieciu de Sus beneficiază de o biodiversitate rar întâlnită în cadrul Uniunii Europene. Puţini ştiu însă asta. Biodiversitatea extrem de ridicată a fâneţelor se manifestă prin existenţa a nu mai puţin de 10 specii de orhidee şi peste 42 de specii de fluturi.

Varietatea plantelor ce formează fâneţele din zona Fundata – Fundățica – Moieciu de Sus cuprinde zeci de asociaţii vegetale cu sute de specii de plante vasculare.

Conform Directivei Comisiei Europei 92/43 EEC referitoare la conservarea habitatelor naturale şi a florei şi faunei sălbatice din 21 mai 1992, o multitudine din speciile de plante şi de fluturi ale acestor fâneţe din zonă au regim de „plante rare” sau sunt pe cale de dispariţie.

Existenţa acestor specii se datorează atât factorilor naturali (precum solurile formate pe rocile calcaroase sau pe cele de şisturi cristaline, climatului tipic pentru zona montană, altitudinii, etc) cît şi, în mod special, formei de gospodărire tradiţională agro-pastorală montană.

Înlocuirea covorului natural (pădure) cu cel cultural (fâneaţă), acum câteva sute de ani, a avut ca efect nu numai mărirea biodiversităţii, dar a creat şi dependenţa noului peisaj agro-pastoral de îngrijirea, prelucrarea şi valorificarea omului.

Prin urmare, fâneţele nu pot rezista mai multe sezoane fără să sufere degradări ale compoziţiei floristice, eroziunea solului şi reapariţia lăstarilor de pădure, dacă nu beneficiază de  îngrijirea localnicilor, a muncilor tradiţionale (împrăştierea gunoiului de grajd în primavără, curăţirea fâneţelor de pietre, cositul, uscatul şi strânsul fânului, etc).

Existenţa şi comercializarea pe piaţă a produselor locale (lapte, caş, brânză, lână, etc.) a asigurat în decursul veacurilor prelucrarea terenurilor şi  îngrijirea fâneţelor. Astăzi se poate spune că biodiversitatea, conştientizată mai recent, a fost conservată şi datorită comerţului cu aceste produse tradiţionale.

Parcursul traseelor este de o frumusete aparte, sus-jos pe muchiile din împrejurimile satelor Moieciu de Sus, Fundata, Șirnea, oferind celor care se plimbă în zonă oportunitatea de a descoperi cadrul natural și tradițional de la poalele munților Bucegi și Leaota. Ideea acestor trasee a pornit de la dorința de a face cunoscute aceste locuri și de a încerca să le conservăm și să le valorificăm prin încurajarea ecoturismului și a sportului.